Echipa: Vlad Căpusan si Alexandru Păun
Durata: 6 ore
Echipament: 2 corzi gemene, 14 asigurări, un set de nuci, 3-4 frienduri medii, clifuri, scarite, tricamuri.

Articol de Alexandru Păun

Weekendul 27-28 August ne-a purtat spre unul din cele mai temute trasee din peretele Vulturilor. Exordium ex abrupto. Traseul tocmai urma să implinească 11 ani de la premieră.
Fiind un traseu marca Titus si stiind ca avea doar o parcurgere in 11 ani era clar ca avem in față un traseu demn de respect.

Stiam din descrierea lui Bivuac de la prima parcurgere ca nu ne va fi usor. Mai intrasem acum vreo 5-6 ani impreuna cu Victor Dinu trebuind sa ne retragem dupa o accidentare suferita la o cădere in prima lungime.

Urcăm încet pe Munticel de la Caminul Alpin spre trasee având totusi o teamă de ce va urma. De vreo 2-3 ori ne-am razgandit pe urcare daca sa intram sau nu in el. Pana la urma a invins ratiunea care a spus. Fie ce-o fi. La lupta.

Ajungem pe la 11.00 la baza traseului si ne pregatim. Nestiind cine sa mearga primul, ne decidem să lăsăm soarta să hotărască. Paiul cel mai mare e ales de Vlad, astfel că soarta îl trimite pe prima lungime.

Ma pregatesc în regrupare, stiind că am mai trecut printr-o situație asemănatoare, acum ceva ani, cand Victor pur si simplu m-a smuls din regrupare cand il filam, proiectandu-ma in peretele din dreapta la caderea suferită și lovindu-mă destul de tare la cot. Cel mai rău a suferit el pentru că în cadere a lovit o brană cu piciorul suferind o entorsa care a pus capat ascensiunii noastre de atunci.

Pleaca Vlad pe niste lespezi care sunau a gol, pune o nuca la plecare, cu stresul ca urmatoarea asigurare pe care o vedea era destul de sus pe la 7-8 m. Spre suprinderea lui gaseste un piton mai ruginit pe care il asigura. Avea deja doua asigurari si lucrurile s-au mai linistit. Primul obiectiv era ajungerea la prima ancora fixa care se afla la vreo 10-12 m de la plecare, pe o fata compacta. Pana acolo a mai gasit un piton batut intr-o fisura mica. Problema cea mai mare la prima lungime este ca intri puternic in pasaje de gradul 7 fara incalzire prealabila, cu niste prize ff mici la maini expus caderii pe o brana si cu asigurari foarte putine (5 asigurari fixe pe toata lungimea).
Îl asigur pe Vlad că în urmatoarea fisură inierbată care era la vreo 6-7 m in stanga va gasi un piton. Dupa o odihna binemeritata in ancora pleaca Vlad hotarat în traverseu spre stanga și cu cateva miscări atletice reușește să treacă pasajul, doar ca în fisura înierbata nu era nici un piton. Sa imi fi jucat feste memoria? Asa tineam minte. Vlad nu se lasă și pune două frienduri precare (de moral) în fisură acolo și se ridică reușind să ajungă la pitonul cu pricina, care de fapt era mai sus. Se odihnește puțin, studiază următorul pasaj și observă și ultimul piton într-un diedru spre stanga înainte de regrupare. Concentrat ajunge fara evenimente in regruparea cu doua ancore si ma pregatesc sa vin si eu.

Ajuns in regrupare ma uit cu frică spre urmatoarea lungime despre care auzisem doar lucruri urate. Gradul 8, asigurari rare, libere mari. Nu ma descurajez pt ca am mai trecut prin asa ceva in Alternativa Intunecata (in lungimea 3).
Iau la mine scarite clifuri frienduri, nuci, asigurari si pornesc in sus. Primul pasaj chiar deasupra regruparii dupa primul spit e tare si nu reusesc sa il fac la liber. Pun scarita in spit si nu reusesc nici asa sa ma ridic. Trebuia sa gasesc o alta solutie. Gasesc o gaurica mica mai sus in care plasez un tricam negru si ma ridic cu scarita in el. Ies din pasaj pe prize si dupa vreo 2-3 m ajung la a doua asigurare. Revin sa recuperez scarita si ma intorc sa studiez urmatorul pasaj. Urma cheia traseului. Știam că în zona asta au cazut mai mulți încercand traseul. Neavând posibilitatea să merg la artificial pornesc pe prize la liber, cu mare atenție. Mă ridic vreo 3-4 m pe prize de la urmatoarea asigurare oblic stanga și văd următorul piton. Mai aveam vreo 4 m pana acolo si pasajul era din ce in ce mai tare. Ajung cu greu la o fisurica verticala în care plasez doua nuci mici offset. Mai aveam 1 m jumate pana la asigurare si pasajul era dificil, dar reusesc sa ajung cu greu sa ma ridic cu niste alveole pana in dreptul pitonului. Il asigur si uitându-mă în jos observ că nucile pe care le-am pus mai jos nu mai erau la locul lor. Stiam ca nu erau prea bine puse dar au ajutat la moral.

Photo by Bivuac

De aici nu aveam nici o idee încotro sa merg. Oblic spre dreapta se vedeau asigurările din Inominata. Clar traseul nu mergea pe acolo. Mă uit pe schiță și văd că traseul o ia spre stanga oblic. Desi nu vedeam urmatoarea asigurare și pasajul nu era deloc usor mă mai urc un metru de la piton vertical în sus și mai asigur un friend BD rosu. Traversez pe niste prize fine spre stânga mult, vreo 4-5 m si ajung la un nou diedru unde gasesc un piton mai vechi. De aici traseul se mai domolește. Plec în sus pe diedru și ajung la un spit pe o față cazută unde mă mai odihnesc putin.

De aici urma o față urâtă puțin surplombată urmatoarea asigurare fiind cam la 5 m. Pasajul tare care urma și caderea posibilă care ar fi urmat pe fața căzută mă îndeamna la precauție. Plec pe prize și gasesc la vreo 2 m o alveolă mare în care pun cliful si scărița. Mă odihnesc în scăriță. Urma să continui pe prize asa că mă ridic cât mai sus în scăriță și prind o muche spre dreapta. Mai fac vreo 2 m si reusesc sa asigur următorul spit. Pasajul nu se domolește încă așa că mă mai odihnesc puțin și pornesc la liber cu niste pietre iesite în afară și niște buzunare pe față în sus încă vreo 4-5 m unde asigur un nou spit.

De acolo mai aveam încă vreo 6-7 m neasigurați în traverseu oblic stânga spre regrupare.
Eram deja obosit dar bucuros că am trecut pasajele cele mai tari. Pornesc la liber pe o zonă destul de friabilă și ajung până în dreptul regrupării pompat la maxim. Cu o ultimă sforțare reușesc să găsesc niște alveole cu care mă salvez de la o cădere în traverseu.
Ajung epuizat dar fericit în regrupare. Imi ziceam în gând ca e una din cele mai grele și periculoase lungimi parcurse în Bucegi.

Vine și Vlad cu greu suprins de frumusețea dar și de dificultatea pasajelor parcurse.
Ajunși in regrupare constatăm că trecuseră deja 3 ore de la plecare și aveam deja jumate de traseu parcurs.
Mâncăm ceva și ne pregătim de partea superioară a traseului. Sub noi vedeam lungimile de iarbă din Fisura Supendată și deasupra la vreo 30 de m se întrezărea chiar Brâna suspendată pe care urma să o intersectăm.
Pasajul care urma nu era unul ușor așa că Vlad se echipează și el cu toate ustensilele necesare, scărițe, clifuri frienduri și nuci.
Ajunge cu ușurință în prima ancoră, în care era o carabinieră semn că cineva a renunțat la ascensiune în acel loc.
Cu greu se ridică Vlad și ajunge la a doua asigurare fixă. De aici pasajul era dur până sub un tăvănel. Încearcă să utilizeze scărițele pentru a ajunge mai sus și nu reusește. Se hotărăște să plece la liber și după vreo 2 m pe prize ff mici cade spectaculos sub privirile lui Dan Burcea care se cățăra în Policandru și a lui Sain care curăța și amenaja prima lungime din Suspendată după căderea surplombei de la plecare.

Revine pe pasaj si mai hotărât reușește să găsească soluția la liber și să ajungă sub tavanel de unde asigura a treia ancoră. Urma o ridicare peste tavanel delicată, dar cu atenție reușește să iasă din tavan fără o altă cădere. De acolo nu se mai vedea nici o asigurare dar mă uit pe schiță și ii spun că ar trebui să mai găsească încă o ancoră sau un piton. După vreo 4-5 m găsește întradevăr o nouă ancoră pe care o asigură. Pasajul se mai calma revenind pe o față căzută înainte de brâna suspendată.
Pe brână traseul urmează oblic stânga pe o platformă oblică cu o fisură care primea asigurări mobile, nu foarte greu dar Vlad nefiind obișnuit cu lipsa asigurărilor și a friabilității a parcurs destul de greu această portiune.
Mă uit pe schiță și îi zic să nu regrupeze în regruparea intermediară de sub tavanul imens ci să meargă până în capătul din stânga a tavanului.
La capătul tavanului găsește o regrupare dintr-un piton și un spit.
Ajuns în regrupare îmi părea că sunt în Fisura Albastră în zona Fisurii cu Lilieci. Tot un tavan, tot excremente de lilieci si zone de gresie.

Mai aveam o singură lungime. Eram destul de obosiți după solicitarea produsă de traseu, dar nu ne-am lăsat învinși. Urma o lungime la care prima asigurare o vedeam undeva departe la vreo 9-10 m, dar aveam încrederea ca fisura care mergea oblic dreapta era generoasă. Am amplasat un tricam la plecare, un friend în tăvănelul de deasupra și încă o nucă în fisura de deasupra. Mă ridic si cu greu reusesc să ajung și să asigur prima asigurare fixă din traseu. De aici urma o fisură verticală. Mă ridic deasupra spitului și observ un piton dar fiind destul de departe și eu obosit pe măsură încerc să mă recuperez pe niște prize dar nu reușesc. Simțind că căderea e iminentă îmi caut pe ham o asigurare mobilă (un friend) pe care reușesc să-l amplasez în fisură cu greu și să mă odihnesc în el. Odihnit revin pe prize și reușesc să ajung la piton și să-l asigur. În sus următorul spit era tot așa la vreo 4-5 m și fiind pompat la maxim plec cu atenție și încerc să conserv putina energia pe care o mai aveam. Cu greu reușesc să prind o alveolă care mă salvează de încă o cădere, asigur spitul și mă odihnesc din nou. Datorită concentrării observ cu greu că în dreapta mea era regruparea din ultima lungime din Inominată și plec cu hotărâre, pe pasajele următoare care erau mai ușoare deja. Ieșit în brâna finală din Inominată obosit pe măsură, dar fericit, îl filez pe Vlad, facem pozele de final și ne pregătim de rapeluri.

Încă un vis a devenit realitate. Multumim lui Titus pt aceste trasee grele dar frumoase si ne gândim deja că și Ultimatumul e un vis realist.