Next Summit, Editia 1 (2016-2017)
Editia 1 (2016-2017) a programului de mentorat alpin Next Summit s-a incheiat dupa un an in care am reusit sa legam prietenii si sa crestem din punct de vedere al cunostiintelor si experientei in alpinism. Am reusit asta datorita mentorilor si atelierelor in care am abordat diferite teme.Activitatile nostre au fost:
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 1, Rimetea
Escalada la Rimetea, moment in care ne-am si cunoscut (Mai)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 2, Busteni-Zarnesti
Escalada pe mai multe lungimi de coarda la Busteni si Zarnesti (Iunie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 3, Retezat – Creasta Frumoasa
Catarat pe mai multe lungimi in regim alpin, cu bivuac in traseu – Retezat, Creasta Frumoasa (Iulie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 4, Bucegi – Acele Morarului
Traseu alpin in regim de autoorganizare – Bucegi, Acele Morarului (August)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 5, Cheile Aiudului
Escalada pe mai multe lungimi de coarda in Cheile Aiudului (Septembrie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 6, Actiune de voluntariat la Refugiul Costila, 22-23 octombrie
Actiune de voluntariat la Refugiul Costila (Octombrie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 7, Fagaras
Trasee alpine in conditii de mixt si pe asigurari mobile – Fagaras, mai jos de Coltul Balaceni (Noiembrie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 8, Rachitele
Dry tooling si catarare pe gheata, Cascada Valul miresei (Ianuarie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 9, Piatra Craiului
Trasee in conditii de iarna – Piatra Craiului (Februarie)
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 10, ALPI
-Tura cu activitati multiple: Alpi cu basecamp in Chamonix (Martie)
-Escalada – Servoz
-Schi tura – Grands Montets
-Dry-tooling – Le Fayet
-Multipitch – zona Barberine
-Schi off piste – Valee Blanche
-Trasee in conditii de iarna si trasee de gheata si mixt – Aiguille des Grands Montets si Aiguille du Midi (Arrete de Cosmique, Chere Couloir, etc.)
Rezumat video al editiei I:
Ești printre cei pentru care Matterhorn-ul înseamnă și altceva în afară de ciocolată? Mergi pe munte? Ai fost cel puțin ocazional și la sala de cățărat? Te-ai legat în coardă și ți-a plăcut ce a urmat? Dacă te simți aproape alpinist, însă ceva îți lipseste pentru a te duce în traseele pe care ți le dorești, acest program îți este dedicat!
Turele-atelier, desfășurate pe durata unui an, îți vor dezvolta educația alpină, tehnica și te vor ajuta să îți câștigi autonomia în trasee de alpinism. Pe parcursul programului vei avea ocazia să “furi” cunoștințe de la mentori cu experiență, membrii ai Clubului, vei cunoaște oameni noi, vei rezolva situații reale.
Câțiva dintre mentori vor fi: Mihnea-Radu Prundeanu, Alexandru Păun, Cosmin Andron, Cezar Manea.
Pentru program nu există nicio taxa, însă vom selecta participanți care au motivația să se implice în activitățile Clubului Alpin Român.
Cine este eligibil pentru NEXT SUMMIT?
- Oameni care au noțiuni elementare de siguranță, dar care nu sunt încă autonomi în totalitate în parcurgerea unor trasee alpine de dificultate medie sau mare, care au condiție fizică bună și echipamentul de alpinism minimal necesar.
- Membrii CAR cu cotizatia platita la zi au prioritate dar programul este deschis si pentru non-membri (cu conditia inscrierii in club inainte de inceperea programului).
Condiții minimale:
- Să fi parcurs trasee de escaladă sau alpine
- Să mai fi filat/asigurat si sa fi folosit diferite mijloace de asigurare
- Să știi nodurile de bază: optul dublu și prin urmărire, cabestanul și semicabestanul, prusik-ul sau altele echivalente
- Să fi parcurs trasee mai lungi de drumetie in munti mari ai României: Făgăraș, Parâng, Retezat, Rodnei, Piatra Craiului, Bucegi etc.
- Să știi să folosești colțarii și pioletul
Desfășurare:
- Programul durează un an, perioada Aprilie 2016 – Martie 2017
- Ture-atelier lunare, potrivit unui calendar (vizualizeaza pdf), o mare parte dintre acestea sub coordonarea tehnică a unui alpinist cu experiență. Turele vor fi de dificultate mai mare decât traseele turistice, dar totuși accesibile. Turele pot fi completate cu ateliere specifice, în funcție de necesități.
- La finalul programului, o ieșire pe un vârf din Alpi.
Vei avea parte de experiențe montane: instruire și parcurgerea unor trasee împreună cu alpiniști cu experiență, învățare în situații reale, discuții despre munte și alpinism, descoperirea și a altor zone geografice în special în Carpații românești, in care nu ai fost sau le cunoști mai putin.
Ce își asumă participanții?
- Prezența la toate atelierele, exceptând cazurile de forță majoră. În cazul în care nu vin, contribuie la costurile comune ale turei-atelier ca și cum ar participa.
- Continuarea pregatirii și între ateliere: citesc ce li se recomandă, fac noduri, merg la panou, fac antrenamente cardio, merg în tură și între ei, etc.
- Prestarea unei anumite cantități de muncă voluntară pentru acest program în anul următor.
Care este rolul mentorilor?
Coordonează turele-atelier: oferă consultanță directă în cadrul turei sau pentru planificarea turei, însoțesc grupul sau echipa pe anumite trasee dar nu ofera servicii propriu-zise de ghidaj, oferă explicații la cald într-o manieră cât mai prietenească. Încearcă să îi ajute pe participanți să își crească autonomia, intervin în situațiile in care procedurile de siguranță nu sunt efectuate corespunzător de către participanți și/sau acolo unde este nevoie de ajutor. În cazul în care consideră necesar, mentorii pot recomanda participarea la cursuri adiționale în vederea continuării programului.
-
- Pentru a aplica la program completează formularul de înscriere de mai jos.
Număr limitat de locuri în program – 8 persoane
Data limită pentru trimiterea aplicațiilor – 6 aprilie
Anunțarea celor admiși – 10 aprilie
*Implicarea în activitățile clubului reprezintă un atu in plus la selectarea participanților în acest program.
- Nu se percepe taxă de participare – se acoperă doar costurile proprii și costurile de deplasare și cazare a mentorilor. Se stabilește un echipament minimal și fiecare și-l procură. Poate fi folosit și echipamentul CAR în măsura în care este disponibil.
- Pentru orice intrebari legate de program scrie-ne la: program.mentorat@clubulalpinroman.ro
Coordonator program:
Mihnea-Radu Prundeanu