de Cosmin Munteanu, CAR Brasov

—

….Citind la intamplare prin” Inalta aventura’ a lui Edmund Hilarry am ajuns la un pasaj  cat se poate de banal : “Intr-o buna zi am ajuns in satucul Tumlingtar.”Ei bine si noi am ajuns in satucul Tumlingtar doar ca acum are si aeroport  .  Si  acum ,pentru mine nu mai suna  deloc banal ceea ce scrie Sir Hillary  ….

Am scris raportul de tura relativ detaliat fiindca acum un an cand cautam informatii as fi dat orice sa gasesc astfel de descrieri pentru ture in Nepal .dar nu prea erau .

Textul  se completeaza   cu aproximativ  650 de poze pe linkul :

https://picasaweb.google.com/kozmahighl

Luna octombrie 2010 imi  va ramane cu siguranta in amintiri  toata viata.Atunci am fost pentru prima oara in Himalaya .

Organizarea expeditiei ne-a consumat multe resurse,am planuit  pe net cu multe luni inainte iar biletul de avion l-am luat prin ianuarie 2010,mai putin Cristina…

Autorul principal al proiectului traseului a fost Valentin Apostol,stabilit  in Lisabona ,fost alpinist la CSU Brasov ,iar ceilalti participanti au fost Gudi si Joe Sain din Munchen ,Catalin Bia din Cluj ,ambii  tot alpinisti la CSU Brasov ,Florin Madar,Cristina si Cosmin Munteanu ,CAR  Brasov . Din Anglia ni s-a alaturat David Vincent ,un excelent companion, maratonist ,cu care ne-am inteles foarte bine de-a lungul turei.

Alaturi de europeni am fost insotiti in tura de ghidul nostru –fara atestat-  Nyima Sherpa ,insotit de o intreaga echipa ,din care amintesc in primul rand bucatarul Chomba/Ciomba Sherpa si  sherpa de altitudine ,a carui imporanta aveam sa o intelegem mult mai tarziu .Practic un bucatar bun e aproape la fel de important ca si un ghid bun .

Apoi echipa de la bucatarie , kitchen-staff-ul:  Tsering -se citeste Ciring – Sherpa, Ghid-asistent, Karma- Sherpa, Ramish -Sherpa,Pemba Tamang(alta etnie decat sherpa sau rai ). Numele porterilor nu le-am notat,din pacate .

Asa cum au spus-o si multi altii inaintea mea,fara porteri si serpasi nu ar fi posibile astfel de expeditii si ,astfel, ei merita tot respectul nostru .Din aceasta cauza am insistat sa le mentionez  numele  .

Inca ceva de precizat  ,anume ca ne-a plouat /nins din 05 10 pana in 2110 in conditiile in care musonul trebuia sa se opeasca pe la 01 10 asa cum a facut-o pana acum cativa ani,cu o precizie foarte mare .Se pare ca ,din nou , e vorba de modificarile climatice   cauzate de incalzirea globala .

1.Apropierea :Kathmandu ,Biratnagar, Hile, Tumlingtar

Am zburat pe diferite rute pana in Kathmandu unde ne-am intalnit cu totii in 05 10 dimineata ,apoi ,fara a mai intra  in Kathmandu am zburat spre Biratnagar,la granita cu India .A fost un ocol neprevazut caci la Tumlingtar ,tinta initiala, aeroportul fusese distrus in timpul musonului de viituri.

Din Biratnagar,la granita cu India , am inchiriat niste rable de microbuze Suzuki,chiar de langa aeroport,  cu care am traversat o parte din sudul Nepalului,pe niste drumuri foarte pitoresti pana in Hile..A fost foarte intensa senzatia traita cand am vazut in ce haos se circula  pe strazi ,parca toata lumea mergea  pe contrasens  si facea un zgomot infernal   cu claxoanele ,de aveai impresia ca o uriasa ciocnire colectiva e iminenta..

Din Hile am inchiriat doua jeepuri cu care am mers o  jumatate de zi pe niste drumuri forestiere ,in Nepal drumuri principale, uneori pe maluri foarte prapastioase ,inguste, iar odata am trecut ditamai raul direct prin vad  . Soferii nostri au fost insa incredibili  .Plus ca din stafful nostru  vreo doi insi au stat pe acoperisuri, caci inauntru nu mai aveau loc.Inainte de Tumlingtar am traversat cu barca raul si cu alte jeepuri am ajuns in scurt timp in Tumlingtar.

Tumlingtar ,in traducere „Campia dintre munti” ,este situat cam la 550 m ,pe Google Earth ,chiar mai putin ,spre 400 m .Asadar  , in Himalaya  muntii incep  la 4-500 m ,si se termina la la 8848 m  .

Din Tumlingtar am mers pe jos pana la celalalt aeroport,Lukla .Intre cele doua localitati am mers mai bine  doua saptamani si nu exista nici un fel de infrastructura decat potecile de munte, uneori  inguste si pentru animalele de povara .Tot de aici se pleaca in expeditii spre Makalu .

2.Traseul  pe care am mers efectiv , in prima parte  a turei , de la jungla , lanuri de orez si ploi la ghetari ,aer rarefiat si viscol :

Tumlingar-550m , Gothe-bazar,  Phedi -1800 m , Gurantse – 2900 m ,Gudel , Kheraule, Cholem Kharka , Kharka – 4200 m ,   ,Khare 3400 m, Tagnang  4350 m ,Kothe 5000 m .Restul  traseului este ceva mai jos.

Numele corespund locurilor unde am dormit  peste noapte.

Aceasta prima   parte a călătoriei  s-a desfasurat la inceput in zona de jungla ,nu foarte fioroasa ,e drept,alternand cu nenumarate sate insirate ca margele pe poteca noastra .Satele sunt de fapt catune ,cele mai multe cu 6-7  constructii maxim ,cam saracacioase dupa standardele noastre insa oamenii par  mult mai relaxati ca la noi ,desi sunt  si mult mai saraci .Copii de obicei te intampinau la intrarea in sate cu zambete si cu salutul “Namaste “,lucru care ,in mod ciudat ,in zona comerciala Lukla-Namche-Pengboche nu s-a mai repetat .Desi saracia era foarte mare totusi de multe ori locurile mi se pareau aproape paradisiace .

Potecile au urmat  vai ,apoi muchii si sei .In Gothe bazar am pus corturile chiar in curtea scolii .Am trecut de nenumarate ori rauri vijelioase pe poduri de toate tipurile,de la bambus la otzel.Pe drum am pozat la inceput nativi ai populatiei Rai,iar mai apoi sherpa  ,in diverse ipostaze ,carand poveri ,la locurile de popas sau copii cu muci la nas.Cam dupa 2500 m se termina zona cu lanuri de orez si incet incet intrii in cea a padurilor de rododendron.Din  Phedi am inceput sa urcam mai sustinut adica doar sa urcam vreo zi si jumatate ,in mare parte pe trepte pe care in  final  am ajuns chiar sa le apreciem  . La 3414 m am  trecut un prim pas,Salpa Banyjyang,de unde vedem pentru prima oara niste creste albe  foarte departate pe sub care aveam  sa marsaluim  peste cateva zile,pe ambii versanti. De aici am trecut  in zona locuita de populatia sherpa.

Apoi a urmat o coborare lunga,timp de aproape doua zile , pana in firul vaii Honku ,dincolo de Gurantse ,ca apoi sa urcam  timp de doua zile si jumatate pana in al doilea pas important ,la 4500 m ,aproape de Panch Pokhari ,pas unde   am simtit mai acut raul de inaltime si am  mers pentru prima oara prin zapada .Porterii se pregatisera si ei de asta ,incaltandu-se cu ciorapii si slapi.

Panch Pokhari  sunt de fapt   4 lacuri sfinte hinduse,unul chiar mare ,unde am gasit pe mal ramasite ale ritualurilor de purificare pe care credinciosii hindusi le fac pentru curatirea de pacate .Unii urca chiar din India pana aici ,pe jos…

Urmatorul popas, Kharka – 4200 m ,se gaseste intr-o caldare uriasa ce mi-a reamintit de Fagarasii de acasa .Nu uit insa ca aici am simtit si peste noapte efectele negative ale altitudinii ,dar din fericire fara urmari foarte grave.

Mai departe am urcat iar la 4500 ,trecand peste alte sei mai mici .Prin aceasta zona  am avut o dimineata senina ,prima de acest fel de la inceputul calatoriei ,si am putut face mai multe poze ,iar apoi am coborat in firul vaii Hinku si spre seara am ajuns in Khare ,cam 3400 m .

Aici s-a schimbat ceva in peisaj ,deja eram cam la 2-3 zile de mers de Lukla si am intrat in drumul principal spre Mera Peak ,una din tintele expeditiei noastre.Locul devenise mult mai comercial , peste tot erau lodge-uri unde puteai sta in camere foarte simple,doar  cu paturi ,cele mai multe si fara incuietori .Nu vazusem insa zona Lukla- Everest base camp,unde totul e mult mai comercial ,chiar si comparativ cu zona Khare-Mera Peak si extrem de aglomerat pe langa zona strabatuta de noi din primele 10 zile .

Sa mai zic si ceva de rau ,vezi  multa mizerie pe jos ,dar e totusi cam la fel  cu multe zone de la noi .

Din  Khare si pana in Kothe am stat in lodge pentru a ne pastra echipamentul uscat.Echipa canadiana cu care pana aproape Lukla am mers in paralel   a facut altceva ,a campat numai in corturile lor ,care au fost greu incercate si pana aici de umezeala, iar de aici si pana in Kothe aveau sa stea si sub atacul fulgilor de zapada.Corturile se cumpara noi din Nepal pentru fiecare expeditie,am aflat asta de la un ghid englez ,dar sunt chinezesti si nu rezista la umezeala. La final ,canadienii au iesit foarte uzi ,li s-a udat echipamentul ,corturi ,saci , repet ,de la ninsori /ploi zilnice ,iar in final doar ghidul lor si inca o persoana au atins Mera Peak,din 14-15 persoane in total . Greseala lor imi pare evidenta,dar n-a fost singura,au  sarit si peste o etapa de aclimatizare,o noapte Mera base camp, asa cum procedeaza expeditiile germane sau franceze , iar asta  i-a costat destul de scump .

Mai departe , pe valea  Hinku ,am urcat pana in Tagnag ,cam 4200 m ,pe sub varfuri ca Mera peak west sau Kyashar .Chiar in drum se gaseste un fel de paraclis ,o mica cladire impodobita cu  desene budiste unde un calugar face  o slujba de binecuvantare,doar pentru cei interesati ,in schimbul unei mici donatii in rupii .Pentru noi nu pot sa spun ca a avut efect ,caci  nu am participat toti la ea , iar mai tarziu am fost nevoiti sa ne schimbam planul initial din motive de sanatate si nu numai .

In Tagnag am dormit doua nopti iar o zi am urcat pana peste cota 5000 m , unii dintre noi pentru prima oara  ,pe “Nameless Peak” ,adica undeva la deal, pe o coasta  .Din pacate a fost ceata cat timp am stat sus .

La coborare ne-a impresionat un gest foarte frumos al unui asistent-guide ,Phemba ,care a urcat cam300 m diferenta de nivel doar ca sa ne aduca noua ceai cald.

3. Varful si retragerea spre Lukla .Traseul : Kothe , Mera base camp, Mera high camp , Mera Peak ,Kothe ,Lukla

Mai departe am mers la Kothe,cam 5000 m ,ultimul catun, cu destul de multe lodge ,caci de aici incepe propru-zis urcusul spre Mera Peak.Noi am ajuns pe un pui de viscol,in bocanci  de vara , dar am avut privilegiul ,pentru doua zile de viscol si ninsoare , unui acoperis deasupra capului si al unui pod unde am putut sta la masa ,impreuna cu membrii altor expeditii,franceza si americana ,care mergeau spre Baruntse ,un saptemiar din zona Makalu destul de fecventat .

Aici am stat pentru prima si ultima oara ,o zi intreaga,(am dormit doua nopti) ,in asteptarea stabilizarii vremii.Intre timp porterii si-au pus incaltamintea pentru traversarea ghetarilor : tenisii chinezesti ,plus alt lux, ciorapi.Si pe cuvant ca mai toti zambeau la noi ,care abia ne taram sufletele pe langa ei.Toata stima pentru acesti bravi nepalezi.

Pentru mine a fost un adevarat miracol dimineata la ora  5 cand am iesit afara si  dupa atatea zile cu nori ploaie si ninsoare ,am vazut ,pe neasteptate ,Himalaya pe care o stiam din carti ,filme si poze, cu  varfuri ,muchii,tzancuri ,ghetari,stegulete de rugaciune inghetate ,totul in vesmantul alb al zapezii ,o imagine perfecta  si de neuitat.Am facut intr-o jumatate de ora cam 200 de poze .

Din nefericire  vremea cu zapada ne-a oprit sa mergem mai departe ,spre Amphu Laptsa,un pas de peste 6000 m ,aflat la alte doua trei zile de mers,pe un ghetar cu urcus mai tehnic ,dar care din pacate era expus la avalanse.Doua zile de ninsori a fost cam mult ,plus ca plouase zilnic aproape toata  tura  ,deci zapada avea de unde sa fie pentru avalanse.La asta s-a adaugat si faptul ca Joe nu a putut dormi doua nopti la rand ,din cauza problemelor respiratorii,i se oprea respiratia in timpul somnului si nu putea adormi.El si cu sotia sa ,Gudi au hotarat sa coboare inapoi spre Kothe,unde ,la 3400 ,ar fi trebuit sa isi revina .Joe a luat si Diamox ,pe care il luasem preventiv la noi si care se pare ca i-a facut bine .

Restul echipei: Valerica,Florin,Cristina ,Catalin si Cosmin ,am plecat in directia opusa si am inceput urcusul  spre Mera La in trad.Saua Mera .Drumul a fost foarte aglomerat dar la un moment dat ,cand eram printre crevase am vazut varful si pentru catva timp a fost lumina buna de poze.

In Mera base camp a fost ok ,cortul a inghetat peste noapte dar nu ne-a fost deloc frig in sacii de puf marca Nahanny  .

La rasarit am prins iar niste culori fantastice pentru poze,apoi am urcat incet ,tot mai incet spre Mera High Camp unde ,pentru prima data ,am vazut cu proprii ochi Everestul si alte minunatii .Doar si pana aici sa fi venit de acasa  si ar fi meritat efortul.Iar am facut nenumarate poze vrand parca sa recuperez si pentru zilele cu ploi.

In High camp ne-am intalnit cu David,bravul nostru coechipier,care ,impreuna cu cel putin la fel de bravul ghid de altitudine Lapka Sherpa , urcase din Mera Base camp pana sus pe  varf ,sarind o etapa ,,ghidul  batand si urme pentru ceilalti care au urcat direct din High camp .David era ,pentru prima si ultima oara in toata tura, cam terminat .A coborat apoi spre Khare  impreuna cu Tsering si cu Cristina care nu se simtea nici ea prea bine,mai tarziu afland ca de la o insolatie si nu de la raul de altitudine .Asta a costat-o varful si un nas ars de soare .

Cei ramasi ne-am pregatit prin hidratare,hrana si odihna pentru urcusul  a doua zi .

Eu am gresit ,lacomindu-ma ,si am mancat tot ce ne-au dat la pranz,sardele si gogosi,chestii greu digerabile ,apoi m-am umflat cu ceai ,si mi s-a facut rau , am vomitat si pana a doua zi in Kothe nu am mai putut manca mare lucru si din pacate nici bea mare lucru ,inclusiv ceai .Am pierdut astfel in mare parte posibilitatea  sa ma hidratez insa in final  am reusit totusi sa  urc la limita pe varf. Daca varful ar fi fost la insa la o jumatate de ora distanta decat unde l-am gasit nu cred ca mai faceam fatza.

Pe la ora 1 noaptea ne-am trezit iar pe la doua si ceva  am inceput sa urcam spre varf,tot cu Lapka sherpa in frunte. Primele doua –trei ore au fost groaznice ,urcam doar cativa  pasi apoi ne opream ,gafaiam , respiram fortat ,imi era foarte greata,iar la asta s-a adaugat frigul foarte puternic,pe care l-am simtit cu trei perechi de ciorapi in picioare prin bocancii de altitudine luati special pentru acesta ocazie La Sportiva Spantik .Varul meu Florin,cu 4 perechi de ciorapi si acelasi model de bocanci a simtit la fel frigul la picioare .Dupa ce s-a mai luminat am inceput sa fac poze in toate directiile ,a aparut si rasplata-peisajul de vis- pentru tot efortul si  parca si  urcusul a devenit mai suportabil .In fine si mai incet am ajuns pe la 8 :30 pe varf Mera peak central ,probabil .Altimetrul de la ceas imi arata ca trecusem peste 6500 m ,insa in realitate nu stiu cat ar fi inaltimea corecta….

Aici,pe varf, am facut cam  ce se face de obicei in astfel de situatii ,imbratisari ,poze ,am simtit multa multa multa  bucurie dar si greata persistenta  in stomac care ne-a trimis in final ,dupa o jumatate de ora ,la vale.De reamintit ca aici se gaseste cam 45 % din oxigenul de la malul marii .Un scurt si modest tur de orizont ,caci lectie de geografie ar fi prea exagerat : Kangendjunga ,al treilea varf al planetei spre est ,apoi Chamlang ,saptemiar si Makalu ,urcat de francezi in premiera dar si de un roman  ,apoi varfuri fara nume,sau cu nume – numere,Baruntse ,West col ,parcursa  de Eric Shipton prima oara ,venind din zona Makalu ,apoi triumviratul ce domina toata zona Everest ,Lhotse , Nuptse ,care par un singur munte de aici,apoi nenumarate creste secundare . Se vedea undeva jos o mogaldeata ,Island Peak, apoi Ama Dablam ,Pumori ,Cyo Oyu,Shivling ,Kyashar si multi altii pe care nu aveam cum sa ii stim.Din pacate nici sherpasii nostrii nu stiau numele tuturor varfurilor. In total 5 optimari,plus alte “maruntisuri “,sau, cum bine zice cineva ” Pohta ce- am   pohtit  “.

Coborarea  a fost foarte lunga dar peisajul a mai compensat starea de rau si oboseala.Spre finalul coborarii si Florin a avut ceva simptome de pierdere a constientzei  ,dar si-a revenit dupa ce a mancat ceva dulce.

Ziua urmatoare am coborat spre Khare unde am reintregit echipa cu Joe care se simtea mult mai bine si cu Gudi , apoi am plecat spre Lukla ,in doua zile pline de mers cu o oprire peste noapte  la Thuli Kharka ,cam 4200 m , unde deja altitudinea  nu mai era o problema  pentru noi  .

In Lukla am stat la un hotel chiar langa aeroport si am, vazut de foarte aproape decolarile si  aterizarile.

Seara ne-am strans iar toata echipa cu tot cu porteri si ajutorii de ghid/bucatar si noi ,patronii ,le-am platit pentru servicile oferite . Aici e o intreaga poveste dar nu o sa o mai lungesc,un porter castiga cam 10 dolari pe zi ,cara cam 20 -30 kg ,plus la final se lasa ceva bacsis, macar 10% din plata negociata initial .

4. Din Lukla mai aveam 5 zile la dispozitie si am decis sa mergem cat mai aproape de Everest ,deci am mers pe ruta Lukla  ,Periche  Namce- bazar  Pangboche ,Namche , Lukla .Evident a fost foarte frumos si pe aici ,am mers foarte relaxati doar cu bucatarul Chomba si 3 porteri . David si asistent –guide-ul Tsering au plecat de dimineata in tromba spre Namche bazar si vor urca mai sus ca noi ,pana in Ama Dablam base camp,in timp ce  Florin ,cu toate rugile noastre, a plecat  spre casa din Lukla  .

Lukla ne-a dat ocazia sa vedem un bazar intreg de chinezarii –echipamente de munte dupa toate firmele consacrate,furaciuni made in China.Tot aici aveam sa imi cumpar la intoarcere o ciocolata Toblerone expirata din 2007,da, de 3 ani !

Drumul a fost fara prea multa istorie . Eram  ,in sfarsit ,pe valea Khumbu ,stiuta din tot cartea lui  Sir.Edmund Hillary si de-a lungul caruia am mers urmatoarele 5 zile .

Ne-am oprit peste noapte la Periche desi erau foarte multe posibilitati de cazare in zona.

Ziua urmatoare ,impreuna cu hoarde de trekkeri germani si francezi ne-am bulucit pe drum rasfirandu-ne incet si facand loc yacilor care carau poveri si care foloseau aceleasi poteci ca si noi .Din fericire vremea s-a mai imbunatatit si am facut iar poze la discretie, mai ales la sasemiarii care strajuiesc valea .Dupa masa de pranz am intrat in Parcul national Sagarmatha ,Chomba a platit taxa de intrare si am continuat pe drum trecand  prin alte catune si traversand valea Khumbu pe mai multe  poduri de otzel pana am prins urcusul final ,de cam o ora ,pana in Namche bazar.Aici Chomba ne-a inregistrat , ne-am cazat si apoi am plecat ,in sfarsit,la shopping.Am gasit ,pe langa magazinele cu artizanat,chinezarii dar si produse originale, cateva librarii excelente ,iar intr-una am gasit la anticariat ,un album al alpinistului engles Doug Scott intitulat „Himalayan Climber”,care pe vremuri in 1997 -1998  il rasfoisem la sala Dalles in Bucuresti cat puteam eu de des , pe care nu imi permiteam  sa mi-l cumpar atunci si pe care nu l-am mai regasit nicaieri pe unde mai umblasem  in ultimii ani .

Mai departe ,am urcat in ziua urmatoare deasupra lui Namche bazar si am continuat pe poteca ce duce ,in final ,in Everest base camp.Am facut iar nenumarate poze cu Everestul /Lhotse /Nuptse si Ama Dablam dar si cu alte varfuri   care   nu stiam cum se numesc. Drumul iar a fost aglomerat,noroc cu rezervarea facuta de ajutoarele  noastre.Dupa masa de pranz a urmat un urcus sustinut inca vreo ora apoi am ajuns la celebra manastire Temboche unde am facut iar poze dar si un tur inauntrul manastirii .Inainte de plecare am mai facut un popas la o “ Bakery “ unde am cedat si am  mancat prima prajitura cu ciocoata de la plecarea de acasa .

Spre finalul zilei dupa alte doua –trei ceasuri de mers am ajuns in Pangboche ,punctul cel mai apropiat de Everest pe care l-am atins noi .Am stat la o lodge excelenta unde am mancat bine,am urmarit cu interes  un grup de trekkeri  indieni care sarbatoreau 25 de ani de la terminarea facultatii in inima Himalayei Aceasta lodge, cred ca Sonam lodge se numea ,avea cea mai spectaculoasa  priveliste pecare am vazut-o vreodata la o cabana de munte , cred mai spectaculoasa decat Zermattul sau Chamonixul. Se vedeau  Everestul /Lhotse /Nuptse , Ama Dablam si inca alte cateva ….
Dimineata urmatoare,pe la 5, tot la ideea lui Valerica ,am urcat timp de vreun ceas  si jumatate cat am putut de sus si de acolo am mai avut  o sesiune foto nemaipomenita  cu aceleasi varfuri Everestul /Lhotse /Nuptse , Ama Dablam si altele –vezi galeria foto de pe Google Picasa..

La intoarcerea spre Namche bazar a avut din nou o dimineata frumoasa si am facut iar poze ,de data asta principalul star fiind  Ama Dablam .Finalul zilei ne-a prins in Namche unde iar au venit norii.Ultima zi de mers am facut-o pe traseul Namche -Lukla care la urcare ne luase doua zile .Nu mai amintesc aici decat cele cateva blocajele de pe poteca noastra cu trekkeri si yaci de-a valma din care am scapat depasind /alergand ca nebunii si unde am vazut un yac dintr-un convoi aflat in blocaj cazand  la vale si oprindu-se miraculos agatat intr-un   copac mai solid  .Finalul zilei ne-a prins in Lukla unde am ajuns exact la asfintit ,numai bine pentru alte poze.Seara festiva a culminat cu tortul cu ciocolata facut chiar  de Chomba . Pacat de frumuseta zonei Lukla Everest base camp ,insa aglomeratia in luna octombrie este  destul de  suparatoare .

Emotiile daca prindem sau nu avionul spre Kathmandu s-au risipit in zori ,cand am vazut ca era senin  si ,desi  eram cu o zi inainte de ziua cand aveam rezervare ,totusi pe la 10 dimineata am plecat  spre Kathmandu.A fost o hotarare inteleapta caci a doua zi au fost iar nori  .Zborul acesta  l-am asteptat cu oaresce emotie,caci  auzisem cate ceva despre el ,pista e cam scurta ,are cam 350 de metri si aflasem de la calatorii intalniti pe poteci in zilele  din urma  ca nu se zburase zile in sir din cauza vremii instabile .   Noua acest zbor ne-a mai oferit insa un ultim salut din partea Himalayei , practic ne-a defilat prin fata ochilor ,in conditii perfecte de vizibilitate ocea mai  mare parte din  optmiarii din Nepal , de la Makalu –Everest ,Cyo Oyu,Manaslu ,Shisha Pagma ,Annapurna –Daulaghiri range- .Stiu asta chiar de la stewardesa care ne insotea in avion.

5. Kathmandu –ul l-am vizitat timp de aproape doua zile ,petrecand mult timp la shopping in Thamel ,cartierul unde se gasesc agentiile de turism si magazinele de echipament de munte ,originale sau nu ,librarii si multe alte chestii interesante dar si vizitand templele hinduse si budiste.Am mers  prin Templul Pashupatinath, unde hindusii isi ard mortii pe un malul raului iar pe celalalt fac baie ,apoi  printr-o stupa budista uriasa ,unde totul e mult mai sobru , mai curat si mai placut privirii decat la hindusi .Am mai vizitat si Swayambhunath Stupa sau  Templul maimutelor , destul de comercial de altfel , maimutele sunt chiar simpatice ,iar un sef al comunitatii de maimute ne-a urmarit furios pana cand ne-am adapostit  in microbuz.

6.De ce am ales sa angajam ghid,bucatar cu staff ,porteri ?Pentru ca am avut un traseu foarte lung ,cam trei saptamani de mers ,din jungla pana la 6400 m , iar sa ne caram singuri tot echipamentul  in spate ,de la cort la coltari si piolet plus bocanci de altitudine plus sac de dormit ,hrana pentru atatea zile ar fi fost extraordinar de greu.Eu personal nu as fi putut face fata, in mod cert.Cei mai multi dintre noi nici nu ne-am fi dorit sa caram atat ci doar sa mergem pe munte in conditii cat de cat acceptabile.In toata tura nu am intalnit decat un singur neamtz care mergea pe jos pe un trek doar in parte   similar cu al nostru, si numai pana pe la 4500 m ,si isi cara singur tot,El nu avea echipament pentru   zapada  , dormea la nepalezi in casele de oaspeti-tea houses ,le stia  cat de cat limba si manca exact ca ei ,daal-bath: orez cu supa de linte . In plus nepalezii pe care i-am angajat nu prea au alte mijloace de a-si castiga existenta decat ceva agricultura de subzistenta pe la ei pe acasa sau carat de poveri pentru localnici ,care se plateste mult mai prost decat caratul pentru straini .Nu exista fabrici sau alte locuri de munca ca la noi in Europa  unde sa lucreze .Ei pot cara poveri doar in sezonul turistic aprilie mai si octombrie – noiembrie,daca au norocul sa prinda grupuri de tekkeri.Din punctul nostru de vedere dar si din al lor a fost o afacere foarte buna, iar oamenii au parut in final foarte multumiti .As face oricand la fel .

7.O zi de tura obisnuita :Trezirea se facea la 6:00 uneori si  mai devreme.In prima faza primeam o cana de ceai .Parca il aud pe Tsering :Tea , sir ?cu accent nepalez . Yes , a black one ,thank you Tserind !Apoi in timp ce noi incepeam sa strangem prin cort   cam peste  10 minute apareau  iar Tsering sau Phemba si inca unul din baietii din staff – multi din ei insurati si cu copii acasa – ne aduceau un lighenas plin cu apa fierbinte care se intrebuinteaza la spalat in zonele mai sensibile ale corpului .Pe la 3-4000 m si mai sus apa asta valoreaza aur .In fine ,pe la 7 : 00 ieseam la micul dejun ,in dinner-tent,dupa lupte grele la facutul bagajelor  pentru a fi predate porterilor care plecau inaintea noastra la drum. Meniul :ceai ,cacao cu lapte ,nelipsitul “porrige” ,un fel de terci sau coliva , dupa doua saptamani nimeni nu-l mai voia cu exceptia lui engezului David  , oua in toate formele ,principala sursa de proteine ,lipii ,tibetan breed ,un fel de gogoshi ,gem.Eram intrebati frumos ,tot de Tsering  :Tato pani ? Ciso pani ? adica apa calda sau apa rece ,pentru  baut . Intre timp ceilalti  din staff   strang corturile ,spala vase .Noi avem facuti  rucsacii de o zi si  grosul bagajelor sunt adapostite in niste genti de voiaj verzi ,chinezesti ,noi ,dar neimpremeabile.Noroc cu sacii pentru impachetat bagaje  impermeabili pe care am dat bani grei ,a meritat cu siguranta .Unele catarame la gentile chinezesti au cedat din prima zi  .Pe la 8 00 cel tarziu se pleca la drum.Intotdeauna in fatza era un asistent –guide ,de obicei Tsering,iar in  spate dupa ultimul dintre noi ,statea alt asistent –guide ,Phemba ,unul care avea o rabdare nesfarsita si care se oprea absolut de cate ori se oprea si ultimul din grup ,fie ca stateam eu la poze ,fie altcineva era mai obosit.Porterii pleaca cu bagajele grele ale noastre,25-30 kg.  ,unii carau chiar dublu ,pentru o plata dubla .Cei din staff carau corturile de bucatarie sau unde serveam masa ,sau vasele de la bucatarie sau alte  provizii.Nyima a carat cateva zile cateva cartoane cu oua ,ca pe bijuteriile Coroanei.Chomba –bucatarul cara peste tot o galeata rosie,prinsa de rucsac,cam nefotogenica ,pentru apa curata  .Apoi  incepeam sa mergem .Uneori am urcat si cate o zi intreaga,fara coborasuri  .Potecile sunt de multe ori pavate cu pietre ,sub forma de trepte care surprinzator sunt foarte eficiente. Trecem  pe langa nenumarati localnici : copii ,aproape invariabil cu muci la nas ,vesnic nestersi ,batrani care cara niste poveri revoltator de mari pentru varsta lor, tineri care castiga cateva rupii carand asa cum au invatat incepand  de pe la doi ani  .Copiii te saluta cu Namaste ,majoritatea oamenilor  ne zambesc,nu imi amintesc sa fi vazut priviri ostile ,cel putin primele 20 de zile pana la Lukla,poate o batranica pe terenul careia era sa punem  corturile .Le fac poze si apoi incerc sa le arat ce a iesit pe ecranul aparatului foto iar cei fotografiati,curiosi ,vin sa vada ce poze le-am facut .Vedem aproape in fiecare sat copii imbracati de scoala,care e obligatorie  .Pozele curg ,diminetile au lumina mai buna ,apoi ,invariabil ,vin norii.

Pe la 10 : 30 -11 :30  incep pregatirile pentru masa de pranz care dureaza pana dupa 12 :00 .Masa de pranz am mancat-o aproape intotdeauna, cu o singura exceptie.Primeam orez cu legume,supa de linte ,tocanitza cu ceva  carne ,din conserva chinezasca sau de pui sau  yak/bivol  sau chiar salam de Sibiu ,carat de acasa ,evident.Gogosiile sau lipiile ,tsampa ,erau grozave.Si desert fructe crude sau  din conserve,nu ramanea nimic in farfurii .La finalul expeditiei am slabit maxim 2-3 kg.Daca cineva lasa mancare sigur altcineva se oferea sa il ajute.Porterii mancau separat de staff si ghid ,si separat de noi ,turistii .Pranzul acesta nu era in obisnuinata noastra acasa ,pe munte ,dar vrand –nevrand am mancat ,si acum zic ca totusi a avut rostul lui,sa ne tina cat mai in puteri ,caci efort aveam  sa facem destul. Porterii mancau cel mai saracacios,ei gaseau pe drum ceainarii –tea houses, unde mancau foarte ieftin,sau faceau la popasul de pranz un foc mare ,din jnepeni ,de te durea sufletul ,sa faca un ceai.  Stafful nostru   manca daal-bath ,celebra manare traditionala nepaleza:orez fiert,cu supa de linte turnata peste orez,foarte bun,de doua ori pe zi ,la pranz si seara,invariabil.Si era mancarea lor favorita . Apoi pe la ora 13 :00 plecam mai departe,inca 3-4 ore,de multe ori pe ploaie.Imediat se punea cortul –bucatarie si cortul –sala de mese ca sa stam  undeva ,iar pe la ora 17:00  iar serveam un ceai sau o cacao cu lapte si ceva prajituri/biscuiti.Apoi ,pana la masa de seara,in primele zile cand era mai cald mergeam sa ne spalam pe malul apeii.Intr-o astfel de seara am facut cunostinta cu lipitorile ,”lichyes”,care ne vanau si le vanam si in cort. Nu ne-a prins noaptea mergand decat in ziua varfului ,cand ,de fapt ne-am sculat noi cu noaptea in cap .Intre timp incepeau sa vina tot mai multi porteri si cei mai norocosi dintre noi primeau primii bagajele .Alteori corturile se puneau pe ploaie si cateodata nici nu erau complet uscate de la o seara la alta .Pana la urma nu s-a pierdut mai nimic din bagaje.

Masa de seara semana cu cea de pranz.Totusi Chomba s-a chinuit sa ne faca si ceva european ,de exemplu o pizza foarte originala ca si compozitie si perfecta ca si gust . Si sa nu uit ,in serile cand era frig  inainte de masa ni se aduceau prosoape fierbinti,cate unul pentru fiecare .Initial  ne-a surprins total gestul ,nimeni nu ceruse asa ceva,dar dupa aceea am ajuns sa aplaudam de bucurie cand le vedeam iar senzatia de caldura era foarte placuta si moralul nostru iar crestea.

8.Nyima sherpa,ghidul avea foarte multe de rezolvat.Valerica a tratat cu el cu mult  timp  inainte ,se stiau din 2007 cand  Florin si Valerica au mers cu el in Annapurna trek .Nu era subordonatul vreunei agentii .In prima zi la Tumlingtar a tocmit porterii si pana seara i-a supravegheat ,ramanad cu ei in spate sa nu fuga cu bagajele . Unii dintre porteri  au venit pe jos din Kathmandu ,de unde au plecat cu cateva zile inainte de a ajunge noi .Pe drum toate doleantele noaste trebuiau rezolvate si nu prea ne-a zis “ Nu”.Daca porterii plecau mai repede ,gasea imediat altii.El   negocia  si ii  platea direct  .Facea si aprovizionarea cu mancare .Ne-am inteles perfect cu el ,stia engleza mai mult decat suficient ,  desi ne-a zis ca nu facuse scoala decat vreo 4 clase .A avut in coordonare cam 30 de persoane timp de o luna . Noi il platisem inainte de tura un avans din cat ne ceruse iar  restul l-a primit la finalul turei in Kathmandu .

Ma opresc fiindca cred ca m-am intins prea mult  cu povestile .

In final nu mai adaug decat ca multumesc din suflet tuturor celor care intr-un fel sau altul ,ne-au ajutat si abia astept ,Doamne-ajuta,sa mai merg inca o data in expeditie in Nepal.