NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 4, rezumat
NEXT SUMMIT – Atelierul nr. 4, Bucegi – Acele Morarului
Al patrulea atelier NEXT SUMMIT a avut loc in weekendul 27-28.08.2016, intalnirea fiind stabilita din nou in Busteni, la Caminul Alpin. De data aceasta participantii au avut ocazia de a testa cat de stapani sunt pe cunostintele si abilitatile dobandite pana acum, tura fiind realizata in regim de auto-organizare si a avand ca temă ‘vai de abrupt in Bucegi’.
Haideti sa vedem ce a iesit 🙂
“Pentru cea de-a patra intalnire a grupului Next Summit, lucrurile aveau sa fie palpitante, intrucat urma sa ne organizam singurei tura, sustinuti desigur de mentorii nostri.
Desi pornisem de acasa cu gandul ca mergem pe Hornul Coamei si Brana Aeriana din Bucegi, in urma dezbaterilor de la Caminul Alpin si a conditiilor pe care le-am fi avut in teren, am decis sa ne reorientam spre Acele Morarului.
Cotat cu gradul 2B, parcurgerea Acelor reprezinta un frumos si emblematic traseu alpin, pe un conglomerat prietenos desi pe alocuri foarte friabil, cu multe zone expuse si aeriene. Exact ce ne doream pentru o zi senina de august, cu un pic de vant cat sa nu resimtim soarele prea puternic.
Pornim asadar sambata dis de dimineata pe traseul Munticelu – Valea Cerbului, urmand sa intram apoi pe Brana Mare a Morarului pana la baza crestei ascutite. Motivati de racoarea dimineatii si de vremea excelenta, ajungem rapid la Fantanita, urmand sa constatam ca nu vom fi singuri pe traseu. Parcurgem cu atentie ingusta creasta, urmand sa ne echipam apoi pentru parcurgerea Acului Mare. Si ca sa fie treaba – treaba, stabilim doua echipe minunate: una de fete curajoase si alta de baieti puternici.
Printre poze, glume si schimburi de impresii, parcurgem traseul cand pe echipe, cand concomitent, cand la liber, neuitand de celebra poza de grup si insemnarile din caietul cu amintiri de pe Degetul Rosu. Hehe, mai ales cand se pare ca toate multumirile sunt aduse initiatorilor programului Next Summit care ne-a adus impreuna acolo! 🙂
Dupa ce ne bucuram de traversarea ultimului sector de creasta, decidem cea mai rapida retragere spre Valea Cerbului, respectiv pe valcele inierbate ce ne scot pe Sistoaca Dracilor si inapoi pe Brana Morarului. Si-apoi .. sa te tii cantece, chiote si veselii prin padure, numa’-numa’ n-om da nas in nas cu blanosul!
Obositi si insetati, revenim la Caminul Alpin unde ne refacem puterile pentru duminica. Aveam ceva restante la traseele de escalada de la faleza Piranhia, asa ca dupa un mic dejun linistit, pornim hotarati spre faleza. Obiectivele sunt atinse, traseele sunt cucerite, iar noi suntem bucurosi ca nu ramanem cu „restante in toamna” ca-n studentie.
Tragand linie, noua ni s-a parut un weekend foarte activ si solicitant, dar incheiat cu satisfactie! Pana la urmatoarea intalnire, retraim momentele prin pozele haioase si trackurile GPS inregistrate. Pe curand!”
Felicitari participantilor la aceasta tura, suntem mandri sa vedem o echipa independenta a CAR care sa parcurga trasee de alpinism în siguranta!