de Nelu Dumitrescu

Un grup de membri ai Clubului Alpin Roman au facut o ascensiune pe biblicul munte Ararat in perioada 27-30 august 2011. Federatia turca de alpinism organizeaza anual expeditii internationale pe Varful Ararat – 5165m. Anul trecut, o echipa a CAR a participat la expeditia internationala Ararat-2010; o relatare a acesteia facuta de Liliana Becea o gasiti pe site-ul clubului.In acest an mai multi membrii ai clubului nostru si-au exprimat dorinta de a merge pe Ararat in cadrul organizat oferit de federatia turca.Camelia Manea a preluat initiativa si a obtinut acceptul forului turc pentru participarea unei echipe numeroase a CAR-ului la expeditia internationala Ararat 2011. In aceste demersuri, s-a bucurat de ajutorul lui Vali Penes, Dan Vasilescu si Liliana Becea. Evenimentele din Turcia au determinat insa Federatia turca sa anuleze organizarea expeditiei cu 10 zile inaintea inceperii acesteia.

Cum planurile erau facute si pregatirile avansate, 9 CAR-isti : Camelia si Constantin Manea – Pitesti , Eugeniu Diaconescu – Dragasani, , Nelu Dumitrescu – Urziceni, Sasa Halibei – Pitesti, Marian Petcu – Craiova, Mircea Sandulescu – Bucuresti, Gabriel si Mihai Vasile – Bucuresti au hotarat sa mearga in Turcia .Aveau ca tinta Araratul, dar si planuri de rezerva: Erciyes, Kachkar, obiective turistice. Rezultatul: pe 25 august, dupa-amiaza, cei 9 se intalnesc la Dogubayazit, gasesc o agentie turistica care ii ajuta sa isi organizeze expeditia.Dogubayazit este un oras cu 40.000 locuitori, majoritatea kurzi, situat in estul Turciei la 16 km de granita cu Iran si la 20 km sud de varful Ararat.Echipajele celor 3 autoturisme au stat in ultimele 3 zile in masina(Bucuresti-Dogubayazit 2200km) asa ca hotarasc un program relaxant pentru a doua zi:pregatirea bagajelor pentru munte, odihna, vizitarea palatului Ishak Pasha Saray (11km din centru) si a orasului. Ziua urmatoare, 27 august, urcam bagajele intr-un camion carosat, cu geamuri prin care vedem zona arida ce ne inconjoara: pietre care domina peisajul, petece de pasune uscata de arsita, un sat mic, cateva case raslete, cativa oameni, o turma de oi.Personajul principal, varful, nu se lasa vazut decat dupa-amiaza, pentru cateva minute , printe norii mai putin albi decat zapada de pe el, timp suficient pentru fotografi si mai ales pentru a incita iubitorii de munte.In 90 de minute masina a urcat o diferenta de nivel de 600m lasandu-ne la altitudinea de 2200m de unde bagajele grele sunt preluate de cai. Deci vom urca 1000 de metri diferenta de nivel cu rucsaci usori, unii in sandale, altii in camasi sau tricouri cu maneca scurta; eu ma protejez-cat mai putina piele expusa soarelui, chiar daca-s nori, ochelari de soare pe ochi.Moralul grupului este foarte ridicat, la 2545m se face poza de grup , acceptandu-se evidentele: pe Moldoveanu este mai frumos, dar suntem pe Ararat si exista mai sus! Pozam putinele flori intalnite, pietrele mai deosebite, caravanele de cai care coboara sau ne depasesc si cu oarecare indiferenta, grupurile umane ce ne intrec. Ajungem in conditii bune la prima tabara-3200m si campan printre pietre, pe micile platforme amenajate de agentia turistica la serviciile careia am apelat. Exista apa potabila, “la furtun”, captata la un izvor; profitand de carausii cabalini, am luat apa imbuteliata din oras pentru 3 zile, lucru ce s-a dovedit intelept pentru ca la intoarcere, dimineata, furtunul era inghetat.

Ziua urmatoare, 28 august, urcam in tabara a doua, situata pe terase diferite, agentia noastra avand locuri amenajate pentru corturi la 4050m. Urcusul s-a facut pe o poteca cu multe pietre ”mergatoare” si mult praf avand pe alocuri aspect de grohotis. Nu au fost probleme tehnice, aceeasi poteca fiind folosita si de caii care duceau in sus sau in jos bagajele grele ale numeroaselor grupuri.La masurile de protejare din ziua precedenta am adaugat o hidratare sporita, necesara pentru adaptarea mai usoara a organismului la altitudine. Fara a fi frig, scaderea temperaturii s-a simtit odata cu cresterea altitudini; in cort dormind mai imbracati decat in seara precedenta. Tabara este asezata pe creasta ce margineste un ghetar de unde sa poate lua si apa. 29 august, care precede data de 30 – ziua Victoriei pentru Turcia – este ziua noatra de varf. La ora 2:00 A.M., grupul nostru, cu 2 exceptii, pleaca spre varf in conditii suportabile: bate vantul moderat din lateral, temperatura aerului -7 grade Celsius (apa din sticla de plastic a inghetat, asa ca o voi folosi pe cea din termos), cer senin cu puzderie de stele.Mergem incet resimtind atitudinea. Gabi, mezinul grupului, merge incet si dupa un timp abandoneaza; peste 3 zile va fi operat de apendicita acuta intr-un spital din orasul Erzincan, situat la 100 de km de Sivas – Turcia. Nu putea fi lasat sa coboare singur, asa ca Mihai trebuie sa renunte la varf. Ceilalti 5 avanseaza incet, dar continuu. Se lumineaza, vantul se opreste, iar soarele incepe sa ne incalzeasca, ceea ce face ca buna dispozitie sa se instaureze in grup.

Ajungem la zapada de unde mai avem de urcat circa 200m diferenta de nivel. Desi nu exista seracuri, crevase sau alte minunatii intalnite pe ghetari, imaginea este foarte frumoasa.Folosim coltarii si betele de ski ; in conditii de zapada inghetata e nevoie de piolet si asigurare prin legare in coarda. Camelia Manea, Nelu Dumitrescu, Sasa Halibei, Marian Petcu, Mircea Sandulescu ajung pe varf pe o vreme superba, se felicita, privesc Armenia si Turcia, pozeaza, filmeaza si dupa 40 minute coboara.

Ajunsi in tabara de sus, constata ca lipsa adaptarii la altitudine face victime. Unul din colegi are nevoie de ajutor si trebuie coborat de urgenta cat mai jos. La miezul noptii, era la Dogu Bayazit ajutat de 3 din colegi si de 3 austrieci, adevarati oameni de munte. Ceilalti au strans corturile si bagajele si au coborat la tabara 1 unde au ajuns la lasarea intunericului. Ziua urmatoare, la pranz, erau si ei in oras. Expeditia Ararat-2011 era incheiata.
Am avut noroc de vreme foarte buna si zapada excelenta. Desigur eram pregatiti si pentru conditii dure. Chiar daca varful are numai 5165m, adaptarea la altitudine, este obligatorie si noi n-am facut-o. Era suficient la urcare sa dormim inca o noapte la tabara 1, ziua urmatoare sa urcam la 4000m si sa coboram la 3200m pentru a dormi.Pregatirea fizica prealabila expeditiei in conditii cat mai apropiate de cele ce vor fi intalnite in ascensiune este necesara. Membrii grupului va stau la dispozitie cu alte informatii, in special celor care vor sa escaladeze muntele lui Noe.

Fotografiile care insotesc acest material sunt facute de Camelia Manea.