—

In perioada 20 – 24 iunie 2010 am parcurs traseul West Rib pe varful Denali cunoscut si sub numele de Mckinley 6194m in echipa Teofil Vlad-Marius Gane, CAR Pitesti.

Varful Denali este situat in Alaska Range, arie montana din partea centrala a statului Alaska, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Traseul are gradul AK IV cotatie de dificultate intre I si VI specifica pentru rutele de pe muntii inalti din Alaska – peste cca. 4000m, prezinta o diferenta de nivel de 2900m si necesita o apropiere care dureaza intre 8 si 15 ore in functie de conditiile de zapada si locatia de start, retragerea durand 1-2 zile.

Accesul in zona se face pe calea aerului plecand din Talkeetna, Alaska, locul de aterizare  fiind  “Kahiltna International Airport”, o pista  de aterizare amenajata pe ghetarul Kahiltna la aproximativ  2200m.

—

Excursia noastra s-a desfasurat in perioada 27 mai  – 6 iulie, aceast interval asa de lung fiind justificat de necesitatea aclimatizarii si de conditiile meteorologice capricioase care pot impune asteptarea unei ferestre de vreme favorabila perioade lungi de timp. In final s-a dovedit ca rezerva de timp pe care ne-am acordat-o a fost o alegere inteleapta.

Dupa o zi de aprovizionare in Anchorage si drumul la Talkeetna, cel mai apropiat orasel de Parcul National Denali, in data de 30 mai am ajuns pe ghetarul Kahiltna.

—

In perioada 31 mai – 9 iunie ne-am aclimatizat urcand pe varful Denali pe traseul clasic, dupa care am coborat la altitudinea de cca. 2300m la “Ski Hill Camp”, locul de unde incepea drumul spre baza traseului vizat.

—

Incepand din data de 10 iunie a inceput o etapa mai lunga decat am prevazut destinata odihnei si recuperarii fizice in asteptarea vremii bune necesare parcurgerii traseului vizat. Vremea a continuat sa fie nefavorabila cu ninsori abundente pana in data de 19 iunie. In aceasta perioada am facut mai multe drumuri la “Kahiltna International Airport” destinate in principal reaprovizionarii.

—

In data de 20 iunie, constatand o imbunatatire considerabila a vremii am decis sa pornim spre baza rutei. In jurul orei 14.30 am inceput sa strabatem North-East Fork, o vale larga care se termina cu o cadere de gheata foarte fragmentata care prezinta serioase probleme de orientare. Am folosit rachete de zapada. Acest parcurs prezinta in ansamblu un serios pericol obiectiv reprezentat de seracurile care pandesc deasupra caderii de gheata finale. Acest sector trebuie parcurs cat de repede se poate si trebuie constientizat faptul ca riscurile nu pot fi eliminate, fiind unul dintre locurile unde devine evident faptul ca norocul reprezinta un factor foarte important in alpinism. Am campat la baza culoarului pe care incepe ruta la aproximativ 3300m. Drumul a durat 8 ore in care am facut mai multe pauze scurte si una mai lunga pentru a topi zapada pentru hidratare.

—

Pe 21 iunie am inceput sa ne cataram  relativ tarziu 11.30 a.m. pe culoarul de 55 de grade. Am asigurat pe cat posibil pe stanca. Peste gheata era in cea mai mare parte a culoarului un strat de zapada care facea anevoioasa asigurarea si inaintarea, nefiind suficient de gros cat sa permita inaintarea in zapada, ci doar ingreunand accesul la gheata cu coltarii si pioletii. Culoarul are aproximativ 400m diferenta de nivel. Ne-am deplasat permanent concomitent fara sa regrupam, incercand sa avem mereu cel putin o asigurare intre noi. Am iesit in creasta care defineste ruta si am urcat pe un dom de zapada aproximativ 100m diferenta de nivel urmand o creasta cu cornisa inclinata la 50-55 grade si dupa o scurta pauza am urcat un al doilea dom de zapada de 200m diferenta la o inclinatie similara  cu cel de dinainte. Aici am mancat si am topit zapada. In continuare pentru 400m diferenta de nivel am urmat teren usor cu zapada mare.

Am facut bivuac dupa 10 ore de la plecare la altitudinea de aproximativ 4400m la adapostul unei crevase cu peretele dinspre panta suficient de inalt cat sa ofere  protectie.

—

22 iunie a inceput cu cateva valuri de ceata care ne-au facut sa gresim ruta care ocoleste creasta matematica prin dreapta pe pante abrupte de zapada. Noi am mers spre creasta matematica in care am iesit dupa o lc de 50m pe gheta de 55-60 de grade, si inca o bucata de 130-150m parcursa concomitent cu gheata de 60 de grade si pasaje de mixt mai abrupte. Dupa inca o sectiune de firn si mixt la 55 de grade de aproximativ 350 -400m parcursa concomitent am traversat stanga spre o platforma unde am depozitat rachetele, o semicoarda, cateva protectii mobile si suruburi de gheata de care am considerat ca nu vom mai avea nevoie mai sus. Am facut acest lucru stiind ca retragerea va fi pe traseu pana la acest punct, de aici urmand sa gasim o varianta sa coboram in traseul clasic. Aici am mancat si am topit zapada. In continuare am mers pe o creasta de zapada cu cornisa pana intr-o zona stancoasa pe care am ocolit-o pe partea dreapta, ajungand la baza unui culoar de 200m cu zapada foarte mare si inclinatie de 55 de grade. Am asigurat pe stanca, inaintarea fiind foarte anevoioasa si riscul de avalansa mare. Dupa iesirea din culoar am inaintat in teren mixt relativ simplu pana la altitudinea de 5200m unde am gasit un loc plat unde am putut instala cortul de bivuac. Aproximativ 9 ore.

—

In 23 iunie datorita temperaturilor foarte scazute nu am plecat decat foarte tarziu in jur de 1.30p.m. Traseul se strecoara pentru 200m diferenta de nivel printre si peste blocuri de stanca pe o panta de 50 de grade, intr-un teren mixt usor care se termina cu o creasta cazuta. Aici am facut o pauza si eu mi-am pus incalzitoare in bocanci. De aici in sus am inaintat pe o panta de zapada care pe masura ce inaintam crestea in inclinatie si se transforma in firn. Din pacate ancorele de zapada ramasesera la cort cu speranta ca nu va fi nevoie de ele si suruburile de gheata nu erau adecvate. Avand de optat intre 3 culoare pentru a iesi in platoul somital l-am ales pe cel mai abrupt pentru ca ne scotea cel mai aproape de varf. Panta ajungand la o inclinatie intre 55 si 65 de grade am trecut de la asiguratul la piolet in momentele cand schimbam capul de coarda la asigurarea pe stanca pe partea stanga a culoarului inaintand concomitent. Din motive de viteza am optat sa traversam oblic dreapta ceea ce ne-a dus in situatia de a nu mai avea posibilitati de asigurare intre noi, o caderea a oricaruia dintre noi iesind din orice calcul de bun simt. Am iesit in platoul somital unde la adapostul unor stanci am topit niste zapada ca sa ne hidratam si am mancat. Am lasat tot echipamentul tehnic aici, pastrand doar un piolet si un bat de schi. Terenul era cunoscut de la tura de aclimatizare. La ora 9 p.m. am fost pe varf dupa ce am urcat o panta de zapada si am parcurs o creasta expusa in ambele parti in conditii neasteptat de bune, cu vant slab si temperaturi decente. Am facut poze si ne-am odihnit un pic. Gandindu-ne la pasajele expuse pe care trebuia sa le descataram am imprumutat 2 ancore de zapada de pe creasta somitala. Dupa ce am regasit echipamentul am inceput descataratul mergand concomitent, dar asgurandu-ne considerabil mai des. Temperaturile au scazut simtitor, ceea ce ne-a motivat sa punem incalzitoare in manusi si supramanusi. In jurul orei 2 a.m. am ajuns la cort.

—

24 iunie ne-a gasit destul de obositi, ceea ce ne-a determinat sa incepem coborarea in jurul orei 12 a.m.. Am recuperat materialele lasate in depozitul de mai jos si prin ceata am bajbait spre tabara 4 de pe traseul clasic. Aici am mancat si ne-am hidratat. Am contiunat sa coboram lungul drum spre “Ski Hill Camp” cu multe pauze, datorita starii avansate de oboseala.

—

Pe 25 iunie seara am mers in continuare la “Kahiltna International Airport” proviziile noastre fiind aproape de limita in speranta ca a doua zi vom zbura spre civilizatie. Pe drum am constatat pe calea dura ca ghetarul care era solid cu o saptamana inainte devenise un camp minat, podurile de zapada de peste crevase cedand sub greutatea noastra in repetate randuri.

—

Nu am putut zbura spre Talkeetna decat pe 28 iunie datorita conditiilor meteorologice. A urmat o lunga etapa in care ne-am preocupat sa ne recuperam dormind, hranindu-ne si mai ales hidratandu-ne cu lichidele mai greu accesibile de-a lungul sederii pe ghetar.

—

Ambii coechipieri am mers cap de coarda.

Materialele folosite au fost 2 pioleti fiecare, 2 frienduri Camalot 1 si 2, 2 semicorzi de 7.8mm pe culoarul initial, apoi una singura, un set de nuci, 7 suruburi de gheata, 2 ancore de zapada.

—

Multumim Consiliului Judetean Arges, Serviciului Public Judetean Salvamont Arges, Asociatiei Salvamont Pitesti si firmei Atta pentru sprijinul acordat in derularea acestui proiect si tuturor prietenilor care ne-au ajutat sa ne completam echipamentul si care au fost alaturi de noi in realizarea visului nostru.

—

Satisfactia pe care am resimtit-o in urma parcurgerii acestui traseu nu o voi putea reda niciodata intr-un raport de tura, dar radacinile ei sunt in spiritul aventurii adevarate, in senzatia pe care o ai cand te uiti in jur si nu vezi decat partenerul de catarat, muntele si abisul, urcand pe o ruta pe care stii ca nu a mai fost decat o echipa cu o luna inaintea ta in anul respectiv, lucruri pe care nu o sa le primesc niciodata de la un traseu clasic aflat la cativa kilometri mai departe care seamana cu un bulevard frecventat de un public international, multicultural, de toate sexele si varstele, pe unde reusesc “performanta” sa “cucereasca” varful 2000 de oameni la o rata de succes de 60%, fiind care mai de care primul de sexul sau de varsta sa, din tara lui, sau din comuna lui, sau de pe strada lui pe “cel mai inalt” munte din America de Nord, realizand “recorduri” si “premiere” nationale .